Un îngeraș în legănuț

“O fi ușor de zămislit

un pui de om când e dorit,

Dar cât de greu e să ți-l crești,

să-l întărești,să-l șlefuiești,

Să știi că sub un fir de vânt

nu se apleacă la pământ,

Sau chiar dacă s-ar apleca

să știi că se va ridica.

E-așa frumos când e micuț,

un îngeraș în legănuț,

Când vorba-ncepe să îngâne,

când șade numai lângă tine

Cu mâinile pe după gât,

când lumea lui ești tu și-atât,

Când zâmbetul îi prisosește

și nici nu știe la ce crește.

E o comoară-ntre comori,

cu primii lui doi dințișori,

Cu nasul cât un năsturel,

gurița cât un mugurel,

Cu plete rare ,mătăsoase

și cu fălcuțele pufoase,

Cu ochișori limpezi, mirați

și-atât de des înlăcrimați.

Dar cât de greu când plânsul său

va revărsa în plânsul tău,

Când vei simți ,printre suspine,

durerea lui cum doare-n tine,

Când seva neodihnei tale

va fi hrana odihnei sale

Și câtă veghe-al apăra

de însăși inocența sa!

Mirosul lui de prunc curat,

pe suflet îți va fi-ncrustat,

O să-l adormi la sân cântând,

sau pe picioare legănând,

Va râde cu îngeri-n somn ,

de parcă n-ar fi pui de om,

Ci pui de Dumnezeu ,plăpând ,

Hristos în poala ta crescând.

Dar când va face primul pas

va fi întâiul bun rămas,

Cu fiecare pas ce vine

se va îndepărta de tine,

Cu fiecare clipă-n parte

va fi c-o clipă mai departe,

Și-n orișice îmbrățișare

va fi un strop de-ndepărtare.

Va fi acea IUBIRE pură ,

neîntinată de măsură,

Izvor de har și de puteri,

cea mai adâncă-ntre dureri,

Blagoslovită în rugi sfinte,

stăpână-n suflet și în minte,

Balanța între rău și bine,

cu mult mai tare decât tine.

Căci pruncul tău nu e al tău,

e-un suflet dat de Dumnezeu,

Dar din Iubire spre Iubire,

o jertfă mai presus de fire,

De treci prin Rai ,de treci prin Iad,

să-l ocrotești cu-același drag

Până ți s-ancheiat zidirea…

și-atunci ți-ai împlinit menirea! “

(Liliana Burac)

S-ar putea sa iti placa

Lasă un răspuns