cinnamon rolls

Cinnamon Rolls

Cinnamon Rolls erau preferatele mele, inca de pe vremea cand exista Cinnabon in Baneasa si in Afi. Insa, cum am avut pofta de curand si a mers sotul sa ia, din Baneasa si a vazut ca nu mai exista, am decis sa le facem acasa.

Sunt absolut delicioase calde (chiar si fierbinti), insa le puteti manca fara probleme si a doua zi, incalzite la cuptorul cu microunde.

cinnamon rolls

Ingrediente pentru aluat

  • 500 grame faina tip 000
  • 3 galbenusuri
  • 50 grame zahar
  • 275 ml lapte caldut
  • 70 grame unt topit 80% grasime
  • 25 grame drojdie proaspata sau 7 grame drojdie uscata
  • ¼ lingurita sare
  • 1 plic zahar vanilat bourbonP

Mod de preparare

Punem faina intr-un bol. Galbenusurile le amestecam intr-un castron mic, cu sarea.

Drojdia o dizolvam in putin lapte caldut si adaugam si 1 lingurita de zahar (din cele 50 de grame).

In laptele ramas dizolvam zaharul si adaugam vanilia.

In vasul cu faina, punem laptele cu zahar, ouale, untul topit, drojdia  dizolvata.

Framantam pana avem un aluat elastic ( intai cu mixer/robot, apoi cu mana).

Transferam aluatul intr-un vas curat uns cu putin ulei si-l acoperim cu un prosop curat, de bucatarie.

Il lasam sa creasca aproximativ 45 minute.

Cat timp creste aluatul, pregatim umplutura.

 

Cinnamon Rolls  – Umplutura

Ingrediente

  • 100 grame unt la temperature camerei 80% grasime
  •  170 grame zahar brun
  • 2.5-3 lingurite scortisoara

Preparare

Punem toate ingredientele intr-un vas si le mixam pana se  omogenizeaza.

Dupa ce aluatul a crescut, presaram faina pe masa si intindem o foaie dreptunghiulara.

Intindem uniform umplutura pe toata suprafata foii, apoi o rulam cu grija.

Vom obtine un sul pe care il taiem cel mai bine cu un cutit foarte ascutit. In functie de cat de groase le taiati, veti obtine 8-10 bucati.

Asezam aluatul taiat in tava lasand o mica distanta intre ele, pentru ca vor mai creste.

Le acoperim cu un prosop si le mai lasam sa creasca aproximativ 30 de minute.

Preincalzim cuptorul la 180 de grade Celsius.

Le coacem 25-30 minute.

 

Cinnamon Rolls  – Glazura

Cat timp se coc rulorurile, pregatim glazura pentru  a fi gata in momentul in care scoatem tava cu rulouri din cuptor.

Ingrediente glazura

  • 100 grame crema de branza Philadelphia
  • 25 grame unt moale
  • 100 grame zahar pudra vanilat

Se omogenizeaza toate foarte bine.

Imediat ce scoatem tava din cuptor, intindem glazura deasupra rulourilor.

 

Sper sa va placa, sa-mi trimiteti poza, daca incercati reteta 🙂

 

Pofta buna!

 

Lasă un răspuns